Dupa sase zile in Chile, caravana Dakar-ului revine pe 13 ianuarie in Argentina, iar printre cei 93 de supravietuitori ai desertului Atacama se afla si Martin Freinademetz. Fosta vedeta a snowboardului mondial si organizatorul celui mai dificil raliu hard enduro al lumii, Red Bull Romaniacs a trecut cu bine peste cei aproape 2000 de km din cel mai arid desert al lumii si se afla pe locul 39 in clasamentul general.
Cea de a 32-a editie a Dakar-ului a debutat pe 1 ianuarie in Buenos Aires si dupa trei probe speciale in Argentina a trecut Anzii ajungand in Chile. Aici s-a concurat in cinci probe speciale in care desertul Atacama a facut ca aceasta parte sa fie cea mai dificila din raliu. Pentru Martin, Atacama a reprezentat o locatie noua in care a fost nevoit sa ruleze - cu o motocicleta care cantareste cu rezervoarele pline aproximativ 200 de kg - pe dune foarte inalte care pentru alti rideri aminteau de cele din Mali (Sahara-Africa). Austriacul, care ruleaza in Dakar pe un KTM 690 Rally, nu a mai mers in desert de la editia din 2007 a raliului si dunele inalte din etapa a 9-a nu l-au iertat.
"Am ca obiectiv clasarea in primii 40" - Martin Freinademetz
Martin Freinademetz: „La cinci km dupa startul etapei Copiapo-La Serena, m-am concentrat asupra road book-ului si am cazut foarte rau la coborarea unei dune. Norocul meu a fost ca in acea zona erau multi spectatori. Ei i-au avertizat pe ceilalti concurenti ca ma aflu la baza dunei si m-au ajutat sa scot motocicleta. Din pacate, m-am ales cu nasul si cu armura sparte zgariate si am pierdut foarte mult timp terminand etapa doar pe locul 50. In ultima zi petrecuta in Chile, cand am mers din La Serena in capitala Santiago, am incercat sa fiu mai prudent pentru ca am inca dureri musculare in urma cazaturii din dune. Drumurile sinuase in zona deluroasa mi-au permis sa imi conserv locul in clasamentul general, unde am ca obiectiv clasarea in primii 40.”
Austriacul, care de peste sase ani cutreiera Carpatii pentru a-i „chinui” in cadrul Red Bull Romaniacs pe cei mai buni piloti de enduro si trial din lume, concureaza in Dakar 2010 cu licenta din partea Federatiei Romane de Motociclism.
Pe 13 ianuarie, Dakar-ul revine in Argentina, caravana urmand sa traverseze Anzii prin Pasul Libertadores, aflat la o altitudine de 3.500m. Trecand prin acest pas, concurentii si echipele de asistenta vor vedea Aconcagua (6.962 m), cel mai inalt varf dintre cele doua Americi. Etapa Santiago de Chile – San Juan (Argentina) masoara 434 km, din care 220 de km sunt reprezentati de proba speciala. La inceputul acestei probe, concurentii se vor afla la o altitudine de aproximativ 3000 de metri, urmand sa ajunga in bivuacul de la San Juan care este situat la aproximativ 800 de metri altitudine.
Cea de a 32-a editie a Dakar-ului se incheie pe 17 ianuarie in Buenos Aires, iar actualul lider al clasei moto este triplul castigator de la Red Bull Romaniacs, Cyril Despres.
Comentarii
Adauga un comentariu